BOALA ȘI VINDECAREA

BOALA ȘI VINDECAREA

Aproape orice boală poate fi vindecată practicând atitudinea mentală corectă, care duce la emoții utile. Vindecarea înseamnă să ieși din matrice în realitatea diferită a iubirii și să-ți schimbi povestea.

Joan Borysenko, medic, orator de renume internaţional în spiritualitate, pionier în medicină integrativă şi expert în conexiunea minte/corp, cu un doctorat în ştiinţele medicale la Facultatea de Medicină Harvard, o licenţă în psihologie clinică, autoare a numeroase cărţi, cofondatoare a Institutului Claritas pentru Cercetări Interspirituale şi directoarea Programului de training pentru îndrumători spirituali ai institutului, a făcut un studiu cu celule canceroase. A pus celulele canceroase într-un alt mediu de cultură și cancerul a început să intre în remisiune. Dacă schimba anumiți acizi grași din mediul de cultură, celulele tumorale arătau și se comportau normal.

Cancerul apare pentru că ceva face ca organismul să evolueze – însă cancerul este o evoluție eșuată. Este un semn că ceva din viața bolnavului îi irită incredibil de tare corpul, mintea sau emoțiile. Hormonii sunt strâns legați de sentimente, de emoții. Emoțiile noastre eliberează diverși neuro-hormoni, sunt un factor epigenetic și pot transforma celulele canceroase.

Tot Joan a observat trei elemente comune la bolnavii de cancer care intrau în remisiune spontană: credeau în posibilitatea vindecării, credeau în capacitatea de autovindecare a organismului sau aveau o experiență spirituală care îi transforma și le transforma implicit și chimia organismului.

Boala este un fel de rit de trecere: moare vechiul “eu” și renaște noul “eu”; și totul se petrece în câteva faze: mai întâi lumea ta se dezintegrează (nu mai ești cine erai înainte și nici nu știi cine o să devii), apoi este un timp sacru dintre “nu mai sunt …și nu încă” când oamenii caută mentori, adevărul, spiritualitatea, vindecarea, și următoarea fază în care renaști la un alt nivel.

Boala poate fi vindecată atunci când fizic, mental și emoțional creezi un altfel de mediu pentru celulele tale; și cum fizicul, mentalul și emoționalul sunt foarte strâns legate între ele, nu poți să faci abstracție de niciunul dintre aceste 3 planuri.

Totul e săvârșit datorită luminii profunde a iubirii din care se manifestă totul!

No Comments

Post A Comment