AFECȚIUNI ALE SÂNGELUI

AFECȚIUNI ALE SÂNGELUI

Afecţiunile sângelui

Oamenii care suferă de anemie, hemoragii, care fac uşor vânătăi sau care au alte afecţiuni ale sângelui au tendinţa de a se simţi singuri, fără niciun sprijin din partea prietenilor sau a familiei. Ei sunt atât de destabilizaţi încât nu mai au încredere în nimeni şi trăiesc într-un univers personal caracterizat prin haos şi incertitudine. Dacă te regăseşti în această categorie, starea ta de sănătate depinde de capacitatea ta de a ieşi din acest abis fără fund al lipsei de speranţă şi de a-ţi crea mai multă ordine şi mai mult echilibru în viaţă.

Problemele sângelui acoperă o gamă foarte largă, de la anemie la leucemia acută. O parte din aceste afecţiuni sunt benigne, ceea ce înseamnă că se pot vindeca uşor prin terapie, neprovocând simptome care pun în pericol viaţa. Altele, cum ar fi anemia celulelor în formă de seceră (siclemia), leucemia acută şi anumite limfoame, sunt mai grave, provocând boli cronice care pun în pericol viaţa.

Stabilirea originii bolilor sângelui poate fi dificilă, căci multe dintre ele sunt asociate cu dezechilibre manifestate la nivelul primului sau al celui de-al patrulea centru emoţional. Lipsa afecţiunii, o problemă specifică celui de-al patrulea centru emoţional, afectează organele care pun în mişcare sângele, inclusiv inima, arterele şi venele. În acest caz, cauza problemei trebuie căutată mai degrabă la nivelul celui de-al patrulea centru emoţional, chiar dacă ea afectează inclusiv sângele. Dacă suferi de boli ale inimii, cum ar fi hipertensiunea sau blocarea arterelor, citeşte capitolul 7. Scopul acestei secţiuni este de a te ajuta să îţi schimbi tiparele mentale şi comportamentele negative asociate cu problemele sângelui manifestate la nivelul primului centru emoţional.

Primul pas constă în identificarea mesajelor pe care ţi le transmite corpul, legate de emoţiile care stau la baza bolii tale, pentru a-ţi putea stimula astfel starea de sănătate cu ajutorul afirmaţiilor corespondente. Spre exemplu, anemia este asociată cu absenţa bucuriei de a trăi şi cu frica de viaţă, la care se adaugă

convingerea subconştientă că nu eşti suficient de bun (că nu meriţi să te bucuri). Pentru a corecta această nesiguranţă şi această absenţă a bucuriei de a trăi, foloseşte afirmaţia: „Mă simt în siguranţă şi mă bucur de viaţă în fiecare domeniu al existenţei mele. Iubesc viaţa”. Tendinţa de a face vânătăi este asociată cu dificultatea de a gestiona loviturile minore ale vieţii şi cu pedepsirea de sine, în locul iertării de sine. Reaminteşte-ţi că meriţi să te bucuri de iertare şi de iubire prin repetarea afirmaţiei:

„Mă iubesc şi mă preţuiesc pe mine însumi. Sunt bun şi blând cu mine însumi. Totul este bine”. Hemoragiile sunt asociate cu lipsa bucuriei de a trăi şi foarte adesea cu mânia. Dacă te regăseşti în această descriere, propune-ţi să te calmezi şi să îţi amplifici bucuria de a trăi prin repetarea afirmaţiei: „Sunt bucurie pură. Exprim şi receptez bucuria într-un ritm perfect echilibrat”. Formarea cheagurilor de sânge este şi ea asociată cu blocarea bucuriei de a trăi. Dacă te simţi blocat din punct de vedere emoţional, repetă afirmaţia: „Trezesc în mine o viaţă nouă. Curg liber la unison cu viaţa”.

Problemele de sănătate asociate cu sângele nu reflectă doar sentimentele, ci şi haosul din jurul tău, provocat fie de o viaţă dureroasă de familie, fie de o relaţie haotică, fie de un şef foarte solicitant. Prin simptomele aferente, corpul tău (mai exact sângele) te informează că ai nevoie de mai mult sprijin. În acest scop, trebuie să faci tot ce îţi stă în puteri pentru a-ţi crea un astfel de sistem. Chiar dacă acest lucru te face să te simţi neconfortabil, învaţă să ceri mai mult de la oamenii din jurul tău. Bazează-te pe familie, pe prieteni şi pe comunitate, căci acest lucru este esenţial pentru sănătatea primului centru emoţional. Acesta este un proces, nu un eveniment singular. De aceea, începe cu paşi mici. Învaţă să ceri ajutor pentru rezolvarea unor probleme minore; nu începe prin a solicita servicii uriaşe. Pe măsură ce vei învăţa să ai succes, vei căpăta o încredere din ce în ce mai mare în tine şi în relaţiile tale. Unii oameni îţi vor refuza ajutorul, dar acest lucru te va ajuta să identifici relaţiile pe care te poţi baza cu adevărat. Scopul tău trebuie să fie identificarea oamenilor pe care te poţi baza în orice împrejurări, iar apoi găsirea unui echilibru între găsirea sprijinului în propria ta fiinţă şi acceptarea ajutorului oferit de ceilalţi oameni. Louise Hay

No Comments

Post A Comment